Oficial: România a ratat calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial din 2017. Ce obiectiv a avut Aihan Omer și perspectivele selecționerului de a rămâne în funcție

Redactor:
Marius Hutu
Oficial: România a ratat calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial din 2017. Ce obiectiv a avut Aihan Omer și perspectivele selecționerului de a rămâne în funcție
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Austria a câștigat cu 32-20 în fața Finlandei, în ultimul meci din Grupa 2 preliminară de calificare în barajul pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din 2017, astfel că România mai pierde încă un turneu final. Tricolorii au pierdut calificarea în urma meciurilor directe cu Austria, 24-27 în deplasare și 32-29 în Baia Mare. În urma acestui nou eșec înregistrat de handbalul masculin, care nu a mai prins nici măcar play-off-ul, viitorul selecționerului Aihan Omer pe banca tehnică a naționalei este mai degrabă incert, dacă nu chiar pecetuit.

România a avut în mână calificare din grupa preliminară la un moment dat, însă dacă ar fi să analizăm această campanie în întregime, Austria a meritat să meargă mai departe. În partida tur, principala adversară a primei reprezentative a avut un avantaj de 8 goluri și doar pentru faptul că Austria a lăsat-o mai „moale” pe final, iar Mihai Popescu a prins câteva mingi au condus la o diferență mai strânsă, scor 27-24. Apoi, dacă Austria nu a avut nicio teamă și a efectuat schimbul de generații cu ocazia acestei campanii de calificare, în schimb, România nici măcar nu a aliniat cea mai bună echipă, ca să nu mai vorbim de faptul că Aihan Omer a tot ezitat să promoveze și jucători tineri de când a revenit la națională, unii dintre ei fiind poate chiar mai valoroși decât cei convocați.

Iar situația în care se afla naționala, în momentul în care a preluat-o, în cel mai jos punct posibil din istorie, poate indica acest lucru. Dar la lot au fost readuși o serie de jucători care nu mai erau de ceva timp în circuit. În schimb, din naționala U21 care a ocupat locul 8 la Mondialul din 2015 au fost promovați prea puțini jucători, adică Ionuț Iancu, portarul lui CSM care a și confirmat, și Dan Racoțea, care însă nu a prea primit șanse de a evolua, deși el joacă constant în Liga Campionilor cu adversari de talia lui Nikola Karabatic. Ca și comparație, Austria a jucat în meciurile cu România cu șase handbaliști care au până în 21 de ani! 

Apoi, așa cum spuneam și mai sus, România nu a avut cea mai bună echipă posibilă în această perioadă, este adevărat unele absențe fiind motivate. Altele, nu.

  • ProSport vă prezintă o formulă de echipă a României, absentă de la meciurile din luna ianuarie, dar care oricând ar fi putut da o replică pe măsură Austriei: Popescu – Negru, Șimicu, Șandru, Criciotoiu, Mihalcea, Talas. Rezerve: Asoltanei, Acatrinei, Fotache, Savenco, Nistor, Georgescu, Ghiță. O combinată a acestui lot cu cel folosit în această perioadă cu siguranță ar fi dus la o națională a României mult mai puternică

Dintre aceste nume, doar Mihai Popescu a fost anunțat accidentat din timp. Mihalcea, Ghiță și Talas au devenit și ei indisponibili în decembrie, după ultimele meciuri oficiale. Spre exemplu, Mihalcea a marcat nu mai puțin de 17 goluri în ultimele 2 partide pentru HC Odorhei!

Alexandru Șimicu nu mai vine de un an și jumătate la lot. Încă nu există nicio explicație oficială din partea nici unei tabere de ce interul stânga nu mai vine la lot. Și nici de ce nu a fost posibilă o „împăcare” până în prezent, pentru că este evident că vorbim de o supărare.

Bogdan Criciotoiu, interul dreapta de care România ar fi avut atâta nevoie în această perioadă, nu mai vine nici el la lot! Inițial s-a invocat că a fost accidentat, motiv pentru care nu a participat la meciul tur cu Austria. Numai că jucătorul a revenit pe teren din luna decembrie și a jucat 5 partide în Bundesliga pentru ThSV Eisenach. Criciotoiu era poate mai apt decât Marius Sadoveac, spre exemplu, care nu a disputat niciun meci în luna decembrie din cauza unei accidentări, iar prezența lui a stat sub semnul întrebării până aproape de jocurile cu Finlanda, Austria și Italia. De apreciat totuși efortul jucătorului de la Minaur care a riscat o reaccidentare pentru a juca la națională.

Meciurile jucate de Bogdan Criciotoiu pentru ThSV Eisenach în luna decembrie, în Bundesliga

  • 5 decembrie, cu SC Magdeburg (deplasare), scor 24-27, 4 goluri
  • 12 decembrie, cu Hannover-Burgdorf (acasă), scor 24-36, 3 goluri
  • 18 decembrie, cu TV Bittenfeld (deplasare), scor 30-30, 4 goluri
  • 23 decembrie, cu Bergischer (acasă), scor 28-26, 2 goluri
  • 27 decembrie, cu Fuchse Berlin (deplasare), scor 24-30, 2 goluri 

De ce nu a fost convocat Bogdan Criciotoiu? Cumva pentru că nici interul dreapta nu mai vrea să vină la lot în această perioadă? Conform speculațiilor, handbalistul n-ar mai vrea să vină la lot pentru că în vara trecută, în precalificările pentru Euro 2018, n-ar fi fost utilizat aproape deloc în partidele cu Italia, în special în cea tur din deplasare. 

În ceea ce-i privește pe ceilalți jucători care nu au fost la lot în această perioadă ține de opțiunile selecționerului. Negru, Șandru, jucători în mare formă în Liga Națională și în Cupa EHF cu CSM, respectiv Dinamo, sau Fotache, jucător transferat în Bundesliga și care excelează în apărare, nu au fost luați în calcul, nu au fost convocați nici măcar pentru pregătiri. Selecționerul a preferat, în schimb, oamenii pe care s-a bazat de-a lungul timpului, atât la echipele de club, cât și la națională. Altădată i-a ieșit, acum nu, poate și pentru că și „peste” ei au mai trecut ceva ani.

Aihan Omer a semnat în toamna anului 2014 un contract pe 3 ani cu FRH, având ca principal obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din Franța (2017). „Aihan Omer are contract până în 2017, cu obiectiv de calificare la Campionatul Mondial de atunci. Este un obiectiv civilizat, anunțat cu destul timp înainte”, declara la vremea respectivă Alexandru Dedu, președintele FRH. Probabil, după ratarea calificării în play-off, o altă mare contraperformanță pentru handbalul masculin, cele două părți se vor despărți cel mai probabil în perioada următoare. Cel puțin acesta este „curentul” prin handbal, cel puțin în această perioadă când „rana” provocată de eșec este încă deschisă.

Lui Aihan Omer nu se impută neapărat ratarea calificării în faza următoare spre Campionatul Mondial, ci mai degrabă faptul că din momentul în care a preluat naționala nu a schimbat mare lucru. Și poate acest lucru s-ar fi impus. Cum aminteam și mai sus, România era în punctul minim al istoriei handbalului masculin, la nivel de naționale, iar o promovare mai vizibilă a tinerilor – atenție (!), fără a se renunța la jucătorii cu experiență -, poate că astăzi s-ar fi discutat altfel. Trăgând însă linie după campania de calificare la CM 2017 constatăm însă faptul că România se află cam în același punct, în lumea a treia, și nu are nicio echipă construită pentru următoarea perioadă. Iar ceva valoare există din moment ce tot mai mulți jucători români sunt căutați de echipe din Bundesliga, din Franța, iar formațiile de club din Liga Națională au de ceva vreme rezultate constant bune pe plan european, inclusiv cu băieți „autohtoni”. 

OK, un mic progres s-a făcut, totuși la națională, nu s-a mai pierdut cu Finlanda, dar ne mulțumim cu atât?

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×